am o senzatie nebanuit si uimitor de satisfacatoare cand sterg fie mailuri fie fisiere fie poze, orice . am senzatia ca poate intr-o zi stiinta va ajunge sa dea nastere unui mecanism machiavelic care sa imi ofere posibilitatea sa sterg literalmente orice amintire , senzatie sau sentiment si idee ce nu si-ar avea locul in mine ( sau cel putin as considera eu ca nu ar avea ce cauta in mine ) .

dar azi am doar posibilitatea sa renunt la scrieri “mail-forme ” care ma leaga de anumite perioade din viata mea din ultimii doi ani de zile . poate chiar trei… ctrl+delete : minunate taste , am ajuns sa le aud clinchetul diferit , cu o rezonanta sonora orgasmica ce imi invesleste o secunda, doua, trei din miile pe care le traiesc constienta .

cand in ecuatia asta intra piese de valoare fie vizuale fie auditive mi-e greu sa renunt cu totul la ele dar binenteles ca nu ma sfiesc sa imi amagesc si mai mult cutiutza cu surprize. dar minunea tehnologiei secolului 21 a facut in asa fel incat orice bucatica de informatie digitala ( cu o importanta amprenta sentimentala ) sa poata fi recuperata cu multa usurinta . din pacate memoria colectiv-umana sau poate doar umana nu are capacitatea si atributele unei tehnologii relativ recente ( comparand-o pe cea din urma cu memoria colectiva si cu omul in general ).

poate ca asta e marea mea problema in noaptea exilului meu psihic ( sau poate asta e definitia exilului…) : faptul ca prefer sa sterg decat sa dau click dreapta ” new folder ” , click dreapta “new briefcase”…Si e atat de simpatica icoana de la new briefcase… nu ar fi frumos sa am o valiza in care sa fie inima mea? simbolul de la ” all that you can’t leave behind” e o valiza cu o inima inchisa in ea… ( inchisa sau pusa la loc sigur…) baietii au gasit cea mai buna metoda de a repreznta grafic propozitia ” all that you can’t leave behind ” …

your heart is all that you can’t leave behind and all that it holds inside : memories , feelings and especially people. nu poti sa dai ctrl+delete unei valize pe care nu o poti lasa in urma , cand ea este singurul si ultimul lucru care cedeaza in clipa in care mori .