Incepe ! ce incepe ? …

Intrebarea existentiala este de fapt ce se termina ? Era ceva inceput ce trebuia sa se termine ? OK … orice inceput e un sfarsit si orice sfarsit e un iceput …. S-a terminat un an de cand am inceput eu niste etape ? am termiant acele etape ? voi incepe altele ? se termina vara ? v-a incepe alta …. se termina vara -incepe toamna se va termina si ea . se va termina toamna va incepe iarna si tot asa…

S-a terminat o vara si incepe clasa a 12-a ? se va termina si ea … cumva …. se termina vacanta ? incepe altceva in mine . Existenta mea e lung sir de inceputuri si sfarsituri ?! DE CE ? Pentru ca asa am considerat-o Eu intotdeauna . Totul se limiteaza la inceputri si sfarsituri ?  DE CE ? Ce se intampla, ce se petrece intre acele inceputuri si sfarsituri ? Se petrece ceva ?Si daca se petrece … Ce se petrece , ce are loc intre punctul de plecare si linia de sosire ? Ce sunt eu intre ACEL punct de plecare si CEL  de sosire ? Ce devin eu intre acel punct de plecare si cel de sosire ? La ce am renuntat ? Ce am primit ? Cu ce am ramas ?

Deci am ajuns la conluzia ca un inceput e un punct de plecare si un sfarsit e o linie de sosire. Un capat de linie ca in garile ploioase , umede si reci dar totusi curate din cauza puritatii … unei ploi si bla bla bla. OK deci pleci de undeva si ajungi altundeva. pleci de la un inceput … si logic sfarsesti la un sfarsit ….Nu ? In etape, in viata , in relatii, la scoala, la o materie, cu un prieten, cu o iubire , cu orice. Dar ce se intampla intre ….?

Ma invart ametitor  ,de o vreme, sau de mai demult, intre si printre o groaza de intrebari. Sau ma invart printre un inceput si un sfarsit … al unui ceva … cu C mare, dar ce ?

Acult o piesa de la inceput , dar totusi , din cauza faptului ca o cunosc, tind sa ma grabesc in gand spre a ajunge la sfarsitul ei . DE CE ? Ce se intampla intre inceput si sfarsit ?

Prea mullte intrebari si prea putine raspunsuri ? De acord !

Ce ar fi sa traiesc literalmente tot ce se intampla intre inceput si sfarsit fara sa ma gandesc ca neaparat a inceput cumva, candva si din cauza cuiva ? Cum ar fi sa ajung la acel ” sfarsit”/”capat de linie”/linie de sosire” fara sa ametesc asa de mult din cauza cautarii interogatorice la care ma supun fara mila de fiecare data ?

“Chestia intermediara “  – hai sa o numim asa . Ce e chestia intermediara ?  E chestia dintre inceputul si finalul Unui CEVA. Si eu ma voi bucura de Chestia Intermediara de acum incolo asa cum te bucuri de perla unei scoici dupa ce ai reusit sa o desfaci asa inclestata cum era .

Lucruri intotdeauna vor incepe si intotdeauna se vor termina  . Da’r de acum  imi voi da voie sa trec prin ele fara sa ametesc . Era un nonsens , lacrimi cand nu era cazu ? Pentru ce ? Pentru intrebari stupide care cadeau in mijlocu chestiei intermediare si diminuau din …din tot , din orice dar de cele mai multe ori dadeau nastere unor nimicuri pseudo-dureroase. Mai trist , acele nimicuri ma fac de obicei sa ma gandesc la inceput si la sfarsit in momentul in care cel mai important lucru este sa constientizezi ca nu cat de repede ajungi undeva conteaza ,ci cum ai parcurs ce aveai de parcurs . ( stiu ca este un citat care zice exact acelasi lucru dar in cuvinte mai bune , eu am ales sa il zic in cuvintele mele ) .

De cand am inceput sa ma accept si sa ma descopar asa cum sunt acum , trebuie sa recunosc probabilitatea de a fi trecut prin ulte inceputuri si sfarsituri fara sa ma bucur de ce ofereau ele impreuna , de ce era intre una si cealalta . Privind peste un umar fictiv realizez ca nu a fost tocmai cel mai bun lucru pe care l-am putut face , dar poate daca nu se intampla nu eram azi ce sunt . Asa , traiesc consecintele, Ma bucur de tot ce am si am avut, Dar de acum ( acum fiind secunda asta , un prezent prea prezent pentru mine ) o sa am inceputul, sfarsitul dar mai ales ce e intre ele .

Nu cred ca am cunoscut vreodata un mod mai bun de a incepe toamna decat cel de care am avut parte intr-un sfarsit de saptamana in care luna zambea incetosata si pescarii erau optimisti .

Asa ca ridic cornul abundentei si cinstesc pentru clipa de acum , care e cel mai bun lucru pe care il pot avea. Clipa de acum nu cunoaste nici un inceput. Nici macar un sfarsit .

You’ll remember me when the west wind moves

Upon the fields of barley

You’ll forget the sun in his jealous sky

As we walk in fields of gold

So she took her love

For to gaze awhile

Upon the fields of barley

In his arms she fell as her hair came down

Among the fields of gold

Will you stay with me, will you be my love

Among the fields of barley

We’ll forget the sun in his jealous sky

As we lie in fields of gold

See the west wind move like a lover so

Upon the fields of barley

Feel her body rise when you kiss her mouth

Among the fields of gold

I never made promises lightly

And there have been some that I’ve broken

But I swear in the days still left

We’ll walk in fields of gold

We’ll walk in fields of gold

Many years have passed since those summer days

Among the fields of barley

See the children run as the sun goes down

Among the fields of gold

You’ll remember me when the west wind moves

Upon the fields of barley

You can tell the sun in his jealous sky

When we walked in fields of gold

When we walked in fields of gold

When we walked in fields of gold

exista seri , sunt nopti (si dimineti la fel ) in care cel mai bun prieten e pachetul de lucky strike sau de dunhill si cea mai buna amana e curva asta de oras cu care imi impart existenta. evident ca orasul are viata . omul e singur de fapt… are prieteni, da acceptabil, are viata sociala activa, da , iar acceptabil …. dar oare nu este omul cel mai singur si pustiu animal in nopti in care se iubeste cu strazile orasului ? in nopti in care vorbeste cu tutunul si gudronul din pachete de tigari ?

lucruri ciudat se vor intampla regizate de mintea mea plictista si obosita. trebuie sa fac cev adeosebit de ciudat pentru mine insami .